Palatul Sutu Sau Muzeul Municipiului Bucuresti

Palatul Suțu este un edificiu din București, situat în zona Universitate.

In 1832, autoritățile bucureștene au aprobat postelnicului Costache Grigore Suțu (1799-1875) îngrădirea întinsei sale proprietăți, moștenite de la soția sa Ruxandra Racoviță.

Proprietatea se afla între biserica Colței și până în apropierea bisericii Sf. Sava (actuala stradă Academiei).

Construit în stil neogotic clădirea se remarca prin cupola similară aceleia de la conacul din Golești.

In octombrie 1836, proprietarul a comandat meșterului austriac Eser, executarea unui splendid policandru de alamă, format din 24 de sfeșnice, întocmai ca cel de la biserica Sf. Ioan Nou.

Palatul a cunoscut transformări notabile in 1862 cand interiorul a căpătat forma actuală datorită lui Karl Storck, cunoscut sculptor și artist decorator, care a modificat holul central prin deschiderea a trei arcade care te conduc spre o scară monumentală desfăcută în două brațe.

Peretele din față este dominat de o imensă oglindă adusă din Italia, de la Murano, înconjurată de un frumos ancadrament în care este sculptat medalionul Irinei Suțu.

În parcul ce înconjura palatul și pe lacul lui puteau fi văzuți pelicani, fazani și păuni.

Fastul de la Palatul Suțu era de altfel recunoscut, admirat și invidiat de întreaga protipendadă bucureșteană.

Petrecerile de la palatul Şuţu erau onorante. Însuşi regele Carol I , care nu era mare amator de distracţii, lua parte la diferite petreceri la familia Şuţu.

Unul dintre invitaţii seratelor de la Palatul Şuţu a fost Constantin Bacalbaşa, care a creionat în "Bucurescii de altădată" petrecerile distinse ce se desfăşurau aici. "În salonul doamnei Oteteleşanu n-am intrat, pe când în salonul prinţului Grigore Şuţu veneam de două ori pe an, la onomastice. Protocolul era cunoscut. Prinţul Grigore Şuţu, un om mărunţel, cu mustăţi lungi, arnăuţeşti, acum încărunţite, cu tipul clasic al grecului din caricatură, întotdeauna elegant, primea în picioare în cel dintâi salon, aproape de uşa holului, pe toţi vizitatorii. Şi în zilele de recepţie vizitatorii erau gloată. În al doilea salonaş, principesa Irina trona pe un fotoliu luxos, iar pe dinainte-i, în ordinea intrării, defilau cei ce o vizitau (...) Protocolul era acela al unei Curţi, cu mai puţină rigiditate şi cu mai puţin fast".

Tot Bacalbaşa aminteşte că " Grigore Şuţu şi soţia sa erau serviţi de arnăuţi cu fustangele, cu pistoale şi iatagane la brâu".

Casa Şuţu era deschisă pentru baluri şi numeroase petreceri, iar cea mai de seamă petrecere avea loc la 30 ianuarie, când Grigore Şuţu îşi serba onomastica.

După moartea lui Grigore Suțu în 1893, palatul a primit diferite destinații, ceea ce s-a repercutat negativ asupra edificiului și parcului adiacent care, treptat, s-a restrâns ajungând la dimensiunile actuale.

În anii ocupației germane din Primul Război Mondial, a fost reședința generalului Tülff von Tscheppe und Weidenbach, guvernatorul teritoriului ocupat.

Ulterior, palatul a cunoscut diferite destinații:
- sediul Primăriei Municipiului București (1928-1932)
- sediu al Băncii Chrissoveloni (1932-1942)
- sediul al Casei de Economii și Consemnațiuni (1942-1948)
- sediu al Institutului de Construcții (1948-1956).

Între 1956-1958 Palatul Suțu a fost restaurat iar la 23 ianuarie 1959 aici s-a inaugurat Muzeul de Istorie al Municipiului București.

Muzeul are în componența sa colecții de arheologie, numismatică, medalistică, sigilografie, fotografii, documente, hărți, planuri, artă plastică, mobilier istoric, obiecte de uz casnic, arme, uniforme, steaguri, costume și obiecte textile.


Comentarii despre pagina: