Chiar din prima zi a noului an, dăm startul înscrierilor în cadrul schemei de minimis pentru incoming!
„Premieră în România, chiar din prima zi a anului viitor! Vom deconta parțial, de la bugetul de stat, cheltuielile agențiilor de turism care au organizat sejururi în țara noastră pentru vizitatorii străini, cu o durată de cel puțin 4 nopți.
Programul are un scop clar – valorificarea incomingului, ca activitate de export și, prin stimularea operatorilor econimici de profil, ne dorim ca rezultat atragerea unui număr cât mai mare de turiști de peste hotare, inclusiv o creștere a încasărilor provenite din această ramură economică. Înscrierile se vor face exclusiv online, așa cum a devenit tradiție, de această dată prin intermediul unui formular electronic, disponibil începând de astăzi pentru consultare pe site-ul ministerului”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul antreprenoriatului și turismului.
Formularul electronic de înscriere (click):
https://turism.gov.ro/web/formular-inscriere/
Agențiile de turism organizatoare, care au avut activitate de incoming în anul calendaristic anterior mai mare de 200 de turiști străini, vor putea beneficia de sprijin financiar, de la bugetul de stat, după cum urmează:
40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziționat și plătit, în anul anterior depunerii, printr-o agenție organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puțin 4 nopți de cazare în România;
Suplimentar 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4, în cadrul aceluiași sejur sau circuit turistic.
În vederea obținerii ajutorului de minimis, operatorii economici vor depune trimestrial contractele cu partenerii externi, din care să reiasă numărul de turiști străini, contractele directe cu turiștii străini, voucherul eliberat de către agenție, semnat și ștampilat de către unitatea de cazare, precum și dovada prestării serviciilor de cazare de către unitatea de cazare și numărul turiștilor, după cum urmează:
pentru trimestrul I până la data de 1 mai;
pentru trimestrul II până la data de 1 august;
pentru trimestrul III până la data de 1 noiembrie;
pentru trimestrul IV până la data de 1 februarie a anului următor.
Se vor lua în considerare doar turiștii ale căror sejururi sau circuite sunt finalizate în cursul fiecărui trimestru. Menționăm că de la 01.01.2023, vor fi depuse online documentele justificative pentru trimestrul IV al anului 2022.
Verificarea veridicității informațiilor transmise prin intermediul formularului digital de înscriere, a completării tuturor câmpurilor și a declarațiilor asumate de aplicant se realizează de către Unitatea de Implementare a Programului. Cheltuielile se vor deconta în termen de 30 de zile lucrătoare de la depunerea lor.
Bugetul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, alocat schemei de minimis pentru anul viitor, este de 7 milioane lei.
Data stire: 28 decembrie 2022 Categorie: Incoming Romania