Numar camere: 17 Numar locuri: 44 Legenda spune ca, prin anul 1200, un grup de oameni au construit cateva case langa raul Barcau, punand astfel primele baze ale unei asezari, care peste sute de ani va deveni Marghita de azi. Desi au fost decimati si jefuiti cumplit in marea invazie a tatarilor de la 1241, acei oameni au ramas pe loc.
Asezarea a fost trecuta prin foc si sabie, iar mare parte a populatiei a fost omorata ori dusa in robie. Au scapat doar cei care s-au adapostit in padurea din imprejurimi. Dupa trecerea pericolului, oamenii s-au intors in vechiul loc, unde si-au refacut casele si au continuat sa se ocupe cu agricultura si pastoritul. Batrana padure care i-a salvat pe stramosii locuitorilor Marghitei exista si azi, la marginea orasului, strajuind soseaua care duce spre Valea lui Mihai.
In acest loc stravechi si plin de istorie, gasim acum o oaza de liniste, la marginea codrului racoros. Pensiunea Casa Bihorului ofera un cadru intim si linistit pentru cazare, relaxare sau servirea mesei, departe de tumultul orasului, la aer curat si iarba verde.
Ridicata dupa cele mai noi standarde in constructii, beneficiind de toate unitatile necesare, Casa Bihorului imbina stilurile traditionale romanesti cu cele moderne. Cazarea turistilor se face in camerele de la etaj, in conditii de confort deosebit. Restaurantul ofera un cadru linistit pentru servirea mesei, bucataria traditionala romaneasca fiind completata cu meniuri din diverse bucatarii europene, adaugandu-se specialitatile casei.
Oaspetii nostri se bucura de intreaga atentie a personalului, pentru satisfactia unui sejur reusit.
Va asteptam la Casa Bihorului!