Manastiri Bucovina

Manastirea Bogdana

Daca in Transilvania prima manastire a fost Hodos (Bodrog), amintita in 1117 intr-o scrisoare a regelui Bela al III-lea, iar in Tara Romaneasca manastirea cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a lui Negru Voda, in Moldova avem manastirea Sfantul Nicolae, ctitorita de Bogdan I.

Monument de arhitectura, biserica Sfantul Nicolae a fost zidita, de voievodul Bogdan Voda (1359-1365), ca multumire adusa lui Dumnezeu pentru izbanda in lupetele ce le-a purtat pentru a pune bazele unui stat liber si independent la rasarit de Carpati, in Tara Moldovei. Acest sfant locas de inchinare avea sa-i fie si necropola atat lui, cat si urmasilor familiei sale, aici fiind ingropati domnitorii Moldovei pana in timpul lui Alexandru cel Bun, dar si rudele familiilor domnitoare.

In timpul domniei lui Alexandru cel Bun, biserica a devenit locas episcopal, episcopii avandu-si resedinta in incinta manastirii. Unii istori afirma ca manastirea Bogdana a fost resedinta mitropolitana, pana la 26 Iulie 1401 cand Mitropolia Moldovei a fost recunoscuta oficial de catre Patriarhia de la Constantinopol si scaunul mitropolitan a fost mutat la Suceava.

In 1775, cand nordul Moldovei a fost ocupat de hasburgi, manastirea a fost desfiintarta, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica episcopala pana in 1782, cand episcopia a fost transferata la Cernauti. Prin mutarea episcopiei la Cernauti, in 1782, biserica Sfantul Nicolae a fost transformata in biserica parohiala, de mir, o parte din chiliile existente in jurul bisericii au fost demolate, iar o alta parte transformate in grajduri pentru caii garnizoanei austriece stationata aici.

Dupa 1918, cand Bucovina a fost eliberata, manastirea Bogdana nu a mai fost reinfiintata, iar biserica Sfantul Nicolae a ramas biserica parohiala pana in ultimile decenii ale secolului XX-lea cand a fost inchisa de regimul comunist, fiind considerata monument istoric.

Manastirea a fost redeschisa la 6 Decembrie 1992, cand a fost instalat, primul staret al manastirii de dupa 1775, in persoana arhimandritului Teodor Pavlo. In anul 1996 staretul Teodor s-a mutat la cele vesnice, in locul sau fiind ales parintele arhimandrit Iustin Dragomir.

Noul staret a accelerat ritmul lucrarilor in curs de desfasurare si a inceput unele noi, astfel ca in 1996 a fost inlocuita catapeteasma degradata din lemn de tei a bisericii Sfantul Nicolae cu una noua din lemn de stejar si a inceput constructia unui corp de chilii cu arhondaric, terminat in 1998. Tot in 1998 a fost terminata si acoperita cu tabla de cupru, noua biserica, cu hramul Sfantul Leontie.

Arhitectura bisericii Sfantul Nicolae. Biserica Sfantul Nicolae este prima constructie religioasa de piatra din Moldova, pastrata in forma ei originala, nealterata pana astazi, fiind considerata un adevarat document de nastere a arhitecturii Moldovei.
Biserica Sfantul Nicolae aminteste de zbuciumatele vremuri legate de intemeierea statului feudal moldovean si constituie expresia unei admirabile sinteze artistice intre arhitectura romanica, gotica si bizantina. Dispozitia generala a planului prezinta caracteristicile basilicii romanice cu cor si cu absida. Tendinta de a frange unele arcuri si bolti sunt caracteristice arhitecturii gotice, iar specific arhitecturii bizantine este delimitarea spatiului interior in altar, naos, pronaos si pridvor.

Pictura bisericii Sfantul Nicolae. Istoricul afisat in biserica consemneaza ca, probabil primul strat de pictura dateaza din primele decenii ale sec. XIV-lea, din vremea lui Alexandru cel Bun. In timpul voievodului Alexandru Lapusneanu, in anul 1558, se inregistreaza un nou strat de pictura. Un Alexandru Lapusneanu trelea strat de pictura ar fi din anii 1745-1750, in timpul episcopului Iacob Putneanul. Frescele ajunse in aceasta ultima faza sunt acoperite cu o pictura realizata in tempera, de pictorul bucovinean Epaminonda Bucevschi in anul 1880.
In tabloul votiv, pictat in naos, Alexandru Lapusneanu alaturi de Bogdan I si de Alexandru cel Bun, se afla si Stefan cel Mare, dovada a executarii picturii in timpul sau.

Mormintele. Alegertea bisericii Sfantul Nicolae ca loc de odihna a domnitorilor este dovada incontestabila a primei biserici de piatra din Moldova. Astfel, in naos se afla 7 morminte. Primul mormant, in coltul sud-estic al naosului este al lui Bogdan I. Pe aceasi latura a naosului este inmormantat si Latcu Voievod. In apopierea mormintelor lui Bogdan I si a lui Latcu este un mormant cu inscriptia lespezii funerare stearsa, fiind amplasat la nivelul pardoselii si nu deasupra ca celelalte. Dupa dimensiunea pietrei funerare se presupune ca aici a fost inmormantata o femeie, poate chiar Maria sotia lui Bogdan I sau Ana, sotia lui Latcu. Pe de alta parte istoricul Stefan Gorovei sustine ca acest mormant apartine lui Petru I, acesta nefiind inmormantat la Probota. El isi argumenteaza opinia prin faptul ca la Radauti, pana la Alexandrul cel Bun, erau inmormantati voievozii conform succesiunii lor la tron, astfel ca dupa Bogdan I si Latcu urma Petru I, deci mormantul acestuia urmand celui lui Latcu.

Langa peretele nordic sunt 4 morminte ale lui Stefan I, Roman I, Bogdan, fratele lui Alexandru cel Bun si Bogdan, fiul lui Alexandru cel Bun. In pronaosul bisericii, se afla 3 morminte. Pe latura nordica se afla mormantul Doamnei Stana, sotia lui Bogdan al III si mama lui Stefanita Voda si mormantul Anastasiei fiica lui Latcu. Inaintea usii pronaosului se afla piatra de mormant a episcopului Ioanichie, mort in 1504.

Sfantul Ierarh Leontie. Tot in pronaosul bisericii se afla si moastele Sfantului Ierarh Leontie. Sfantul Leontie s-a calugarit la Manastirea Bogdana sub numele de Lavrentie, iar mai tarziu, primind harul preotiei, s-a retras in codrii Radautilor, unde a ridicat o biserica din lemn cunoscuta sub numele de Schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura, una din cele mai vechi sihastrii din Nordul Moldovei. In timpul domniei lui Alexandru cel Bun el devine ierarh al Episcopiei de Radauti. Dupa un timp nu prea indelungat s-a retras din scaunul episcopal, reintorcandu-se la sihastria sa de pe Valea Putnei, unde a imbracat Marea Schisma monahala sub numele de Leontie. Murind la scurt timp dupa aceasta, a fost inmormantat de
ucenicii sai in biserica de lemn a schitului Laura. Moastele Sfantului Leontie, inzestrate de Dumnezeu cu darul facerii de minuni, au fost mutate in catedrala episcopala de la Radauti.

Dupa intemeierea statului si totodata a manastirii Bogdana, aici au fost puse bazele invatamantului religios din Moldova, prin infiintarea unei scoli. Nucleul acestei scoli era constituit din calugari si printre ucenicii calugarilor erau si mireni care deprindeau stiinta scrisului si a cititului pentru a deveni logofeti ai Cancelariei domnesti sau de dascali ceruti de treburile Cancelariei episcopale.

Manastirea Bogdana prin activitatea culturala desfasurata aici, inca de la intemeierea ei in primii ani ai constituirii statului feudal moldovean, prin scoala manastireasca si apoi prin tipografia ale carei carti au ajuns in Maramures si Ardeal si prin atelierele manastirii, s-a dovedit a fi un adevarat centru cultural, contribuind la mentinerea unitatii de neam, de limba si credinta a romanilor.

Prin calitatile artistice, arhitecturale si decorative, manastirea Bogdana este astazi unul din monumentele reprentative ale patrimoniului artistic si cultural ale Romaniei, fiind inclusa in patrimoniul UNESCO, dovedind o veche si adanca traire a neamului nostru cu Divinitatea.

Manastirea Dragomirna

Printre blandele coline ale Bucovinei, in apropiere de fosta capitala a Moldovei si resedinta a mitropolitilor, printre dealuri mult impadurite se afla Manastirea Dragomirna. Vestita ctitorie a marelui mitropolit si distins carturar Anastasie Crimca, se inalta aici de peste veacuri ca o marturie pentru zbuciumul trecutului moldovenesc, pentru iscusinta si dragostea de frumos a oamenilor de pe aceste meleaguri. Focar de spiritualitate crestina si de veche cultura in trecutul romanesc, Manastirea Dragomirna este renumita nu atat prin vechimea sa, ci mai ales prin originalitatea stilului, prin eleganta si sobrietate, astfel ca in fata maretiei ei ramane uimit atat evlaviosul inchinator cat si istoricul sau omul de cultura, venit sa citeasca in vechimea zidurilor evolutia spiritualitatii romanesti.

Numele manastirii vine de la mosia Dragomiresti, daruita in anul 1587 de Petru Schiopul tanarului ostas Ilie Crimca - viitorul monah Anastasie - pentru o slujba facuta acestuia in timpul navalirilor cazacesti. Fiu al negustorului sucevean Ioan si a cneaghinei Cirstina, Crimca renunta la cele pamantesti si imbraca haina monahala la Manastirea Putna. Pentru ravna sa de a-si plivi ogorul sufletului dupa "Vietile Sfintilor", neprecupetind nici o osteneala de a adanci talcul cartilor sfinte, in scurt timp, Anastasie Crimca este numit arhimandrit si egumen la Manastirea Galata (1588). Nu mult dupa aceea, in anul 1600, este ales episcop de Radauti si cu ocazia intrarii lui Mihai Viteazul in Moldova, ii depune acestuia juramant de credinta. Va ajunge apoi episcop de Roman (1605), iar din 1607 pana in 1629 pastoreste Mitropolia Moldovei si Sucevei. Moare in 1631.

In anul 1602, Anastasie Crimca construieste la mosia sa Dragomiresti, cu ajutorul rudelor sale Lupu si Simion Stroici, o biserica mica numita "a schitului", care in prezent se afla in cimitir. Zidita din piatra, imbracata pe alocuri cu caramida smaltuita, biserica are deasupra usii de intrare pisania in limba slavona, care arata ca "smeriti servi si inchinatori ai Sfintei Treimi, chiar Anastasie Crimca, fost episcop de Radauti, domnul Lupu Stroici, Mare Logofat si fratele lui, domnul Simion - Mare Vistiernic" au zidit biserica cu hramul Sfintilor Enoh, Ilie si Ioan Teologu "in anul 7110, iulie 27" (27 Iulie 1602). Ea are dimensiuni reduse (10,5 metri lungime, 4,88 metri latime si 10,76 metri inaltime), fiind atat de mica incat
se trece din pridvor direct in naos, iar usa diaconeasca dinspre miaza-zi lipseste. In jurul acestei biserici s-au asezat primii calugari, iar dupa terminarea bisericii mari s-a construit un corp de chilii cu paraclis, ale caror ruine se vad si astazi in incinta pe laturile de nod si de vest.

Biserica mare, ce se ridica intre ziduri de cetate plutind ca o nava printre brazi unduitori e "inalta si ingusta ca o frumoasa cutie de sfinte moaste" incat "vederea ei e o uimire de bucurie" (Nicolae Iorga) si totodata "cel mai maret altar de rugaciune si mangaiere ridicat vreodata de vreun ierarh pe pamant romanesc" (arhimandrit Ioanichie Balan). Are un plan dreptunghiular, mult alungit, fara abside laterale si constituie pentru ctitor "un titlu vecinic de glorie" pentru ca nimeni inainte de el nu a indraznit sa ridice un edificiu de 42 de metri inaltime pe o baza de doar 9,60 metri. Biserica este inconjurata pe la mijloc de un brau torsada, care imparte fatadele in doua registre. Ca element arhitectural, braul
apare pentru prima data in Tara Romaneasca la manastirea Curtea de Arges, cu deosebirea ca acolo impletirea este continua si in acelasi sens, iar la Dragomirna e intrerupta si alternativa. Incepand cu biserica de la Dragomirna, braul devine un element des utilizat in arhitectura moldava. Dogmatic, braul aminteste de Sfanta Treime sau de cele trei virtuti crestine: credinta, nadejdea si dragostea. Braul are insa si o semnificatie istorica. Mitropolitul ctitor, traitor al unirii lui Mihai Viteazul, lasa astfel un testament, indemnand romanii din cele trei tari sa pastreze unitatea de credinta ortodoxa, daca cea politica nu a dainuit.

Turla bisericii incununeaza intregul ansamblu, ca element aparte, ca o emblema. Are o forma octogonala si este asezata pe trei baze, cea de jos patrata si celelalte doua stelate in douasprezece colturi. Patru dintre fetele octogonului sunt strapunse de cate o fereastra cu ancadrament gotic, iar celelalte patru fete sunt sprijinite de cate un contrafort; acoperisul are forma de clopot. Se distinge aici si braul din toruri rasucite, dintre care unele sunt netede si altele sculptate marunt. Restul spatiului este decorat cu placi cu motive geometrice si rozete stilizate, "trandafirasi din piatra inflorind darnic orice coltisor" (Nicolae Iorga) si contrasteaza cu sobrietatea zidurilor.

Prin doua usi laterale, spre sud si spre nord, sapte trepte conduc in pridvorul bisericii, urmand ca de aici pana la altar sa se insumeze altele sapte. Simbolistica acestei cifre este vasta si in cultura laica si in cea religioasa, semnificand perfectiunea si implinirea. Este de ajuns sa amintim de cele sapte zile ale Creatiei, de cele sapte daruri ale Duhului Sfant sau de cele sapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe.

Pridvorul poligonal cu absida, cu trei ferestre mari cu menouri se inalta ingust ca un turn, iar bolta lui, o semicalota sferica este o adevarata broderie de nervuri cu intretaieri marcate de placi decorate cu motive florale si geometrice.

Un portal cu larg ancadrament dreptunghiular inchis cu o usa de fier ferecata, daruita bisericii de egumenul Hariton (1890) face trecerea in pronaos. Acesta, cu patru trepte deasupra nivelului pridvorului este luminat de patru ferestre mai mici decat cele din incaperile precedente si este marcat de acelasi motiv al braului impletit - sub forma de coloane verticale. Bolta alcatuita din doua calote inegale se prezinta ca o adevarata broderie de piatra. Fiecare calota este impartita in opt fragmente de arce incrucisate, marcate la intretaieturi si la mijlocul fiecarui fragment de rozete in relief plat. In pronaos se afla mormantul mitropolitului Anastasie, acoperit cu o piatra simpla, fara inscriptie, ridicata cu vreo 20 de centimetri de la nivelul pardoselii. Dupa modelul muntenesc, incetatenit intai la Galata, pronaosul nu mai este despartit de naos printr-un zid strapuns de un portal, ci de o tripla arcada sprijinita pe stalpi: doi in torsada si doi octogonali pe baza patrata, intre care intrarea este inaltata cu doua trepte.

Naosul este dominat de turla Pantocratorului, ingustata succesiv cu doua randuri de arce, care formeaza la baza ei patru pandantive. Intre naos si altar este o diferenta de 40 de centimetri, concentrata intr-o singura treapta, inalta ca o estrada. Largimea altarului se reduce treptat, iar absida propriu-zisa se contureaza prelungita, acoperita cu o jumatate de calota elipsoidala. Toata aceasta compozitie arhitecturala accentueaza caracterul altarului de element esential al edificiului. Dragomirna este pictata in fresca doar in naos si Sfantul Altar, ramanand insa necunoscut daca pridvorul si pronaosul au fost vreodata pictate. Cel mai probabil frescele s-au distrus in 1653, in timpul atacului cazacilor
lui Timus Hmlenitki. Iata ce spune cronicarul Miron Costin: "intai asupra Dragomirnei cu pusti au mers si au batut-o si daca i s-au inchinat toate odoarele si vesmintele in joc au dat... si nu ca crestinii ci mai rau decat paganii s-au purtat la acea manastire".

Stilul picturii il urmeaza indeaproape pe cel al celei de la Sucevita. A fost realizata de patru pictori ale caror nume au fost descoperite de catre Sorin Ulea in altarul bisericii: popa Craciun, Maties, popa Ignat si Gligorie, nume romanesti care reflecta in ortografia lor un fonetism specific moldovenesc. S-au distins doua stiluri: unul monumental, cu un desen elegant si unul mai apropiat de miniatura, usor de sesizat in portret. Un element caracteristic este incercarea de sugerare a spatiului (Cina cea de taina). Se reuseste totodata diferentierea planurilor in peisaj. Cea mai importanta in acest sens este scena Inaltarii din bolta altarului, unde se reda senzatia de adancime a spatiului prin realizarea planurilor succesive si micsorarea progresiva a obiectelor si personajelor in functie de distanta la care sunt reprezentate. Pictura are caracter narativ, dat de descompunerea pe secvente, care pot fi citite intocmai unei istorii in imagini. Pentru a exemplifica, urmarim tablourile din scena Rastignirii (aflata pe peretele sudic): Tragerea hainelor la sorti, Mantuitorul cu otet, Rastignirea Domnului intre talhari, Maica Domnului cu mironositele si Sfantul Ioan tanguindu-se la picioarele Crucii, Iosif din Arimateia cerand trupul de la Pilat, Coborarea de pe Cruce, Maica Domnului, Iosif, Nicodim, Sfantul Ioan si doua femei mironosite plangand, Ungerea trupului lui Iisus.

Savanta realizare a arhitecturii orienteaza privirea catre turla, dominata de un Pantocrator Atoatecuprinzator si lasa impresia ce ea " ... se sprijina mai putin pe zidarie, fiind parca atarnata cu un lant de aur de inaltul cerului " (P. Comarnescu). Urmeaza apoi pe peretii turlei liturghia ingereasca si ordinele ierarhiei ceresti: serafimii, ingerii, profetii si apostolii iar cele patru pandantive cei patru Evanghelisti.

Pe peretii naosului sunt reprezentate scene ale Noului Testament: spre nord - ruga si scena din gradina Ghetsimani, Iisus la Pilat si Invierea, iar spre sud minunile, Botezul si Rastignirea. Registrul inferior este dedicat sfintilor militari: Sfantul Gheorghe, Sfantul Dimitrie, Sfantul Teodor Stratilat, Sfantul Nichita, Sfantul Procopie, Sfantul Iacob Persul, Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfantul Mercurie. In glajurile ferestrelor apar sfinti puternici si stalpnici: Sfantul Prooroc Ilie Tezviteanul, Sfantul Ioan Stalpnicul, Sfantul Onufrie, Sfantul Petru Athonitul la gura pesterii, sfintii Antonie, Daniil si Teodosie, stilpnicii, iar in acolada serafimii. In arcurile etajate din bolta altarului frizele de medalioane reprezinta figuri de
ierarhi, pustnici, prooroci apostoli si arhangheli.

In bolta absidei principale a altarului erminia cere sa fie pictata Maica Domnului. La Dragomirna insa s-a optat pentru scena Inaltarii - o vasta fresca ce se desfasoara pe mai multe planuri. In primul registru, Maica Domnului este inconjurata de cetele dreptilor, proorocilor si apostolilor, iar in planul doi se disting trei cetati cu arhitecturi specifice. Al doilea registru il are in centrul sau pe Isus Hristos inaltandu-se la cer, purtat de doi ingeri, inconjurat de serafimi, iar al treilea registru prezinta doi ingeri deschizand portile cerului si Sfanta Treime neotestamentara. Pe peretii altarului - Aducerea Cortului Marturiei si sfintii diaconi, episcopi si ierarhi. Catapeteasma este alcatuita din cinci randuri de icoane. Pe usile imparatesti se afla scena Buneivestiri si cei patru Evanghelisti, iar pe cele diaconesti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Cele patru icoane mari, numite "imparatesti" reprezinta pe Mantuitorul Arhiereu, Maica Domnului Imparateasa cu pruncul, Pogorarea Sfantului Duh si pe Sfantul Nicolae; dedesubt se afla patru icoane mai mici: Mantuitorul cu Luca si Cleopa, Maica Domnului cu Elisabeta, Petru salvat din valurile marii si o minune a Sfantului Nicolae. Deasupra icoanelor imparatesti se gasesc cele douasprezece praznice de peste an, icoana Deisis si cei doisprezece apostoli, Maica Domnului cu pruncul inconjurata de prooroci si Mantuitorul rastignit, alaturi fiind Fecioara Maria si Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan. Nu s-a pastrat catapeteasma originala a Dragomirnei, ea fiind astazi la biserica Arbore, cea actuala fiind adusa in 1793 de la Solca. Este lucrata in lemn de tisa, sub influenta stilului rococo central-european, bogat sculptata si aurita.

Actualele strane dateaza din 1976. Mult mai recent, din 2002, este iconostasul care incadreaza icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si baldachinul care adaposteste moastele Sfantului Mucenic Iacob Persul, aduse la Dragomirna in 1697, dupa cum mentioneaza antimisul de matase in care se pastrau: "anul 7205, Sava mitropolit".

Zidurile de aparare care inconjoara manastirea si "turnurile inalte cum nu se mai vad la vreo manastire a neamului nostru" (Nicolae Iorga) ii confera aspectul unui castel medieval. In centrul laturii de sud, turnul portii, cel mai inalt (22,8 metri), sprijinit de doua contraforturi incadreaza deschiderea gangului intrarii, suprapuse de pisanie si stema Moldovei. Capul de bour este incadrat se acelasi motiv al braului impletit, iar mesajul arata ca s-au terminat aceste ziduri ridicate pe cheltuiala domnitorului Miron Barnovski, "cu binecuvantarea arhiepiscopului Anastasie Crimcovici si mitropolit al Sucevei in anul 7135, august 30" (1627). Gangul intrarii, boltit, este brazdat de nervuri decorate cu rozete si motive
vegetale stilizate. Doua picturi mai noi, reprezentand-o pe Maica Domnului cu Sfintii Arhangheli si Sfanta Treime la stejarul din Mamvri strajuiesc intrarea de o parte si de alta a gangului.

Intre turnul arhimandritului si turnul clopotnita se afla vechea igumenie. Peste doua randuri de beciuri boltite se inalta sala gotica, cu patru bolti strapunse de nervuri, sprijinite pe console in colturi si pe un singur stalp octogonal in mijlocul incaperii. Sala, folosita ca staretie, trapeza, scoala de miniatura, biserica de iarna, este astazi muzeul manastirii Dragomirna.

Manastirea Probota

Este prima ctitorie a domnitorului Petru Rares, ridicat în 1530 pe locul consacrat de o bisericuta din lemn (1398) si alta din piatra (in jur de 1440) ale carei urme se mai vad în vecinatate. "Probota" inseamna fratie.

Arhitectura: edificiul monumental, armonios, elansat, cu turla deasupra naosului, pridvor inchis de inalte ferestre gotice cu chenare din piatra cioplita, abside poligonale marcate de arcade oarbe si ocnite, soclu prelungit cu banca de jur-împrejur. Ziduri de aparare înalte de 6 metri, turnuri patrate si casa domneasca întregesc ansamblul monahal cu elemente ale arhitecturii civile moldovenesti - printre putinele piese din secolul al XVI -lea care mai exista. Continua lucrarile de restaurare.

Pictura interioara originala (1532) s-a pastrat în mica masura, suficient pentru a starni totusi admiratie. Judecata de Apoi (din pridvor) este introdusa aici pentru prima data în Moldova de varul voievodului Petru Rares, egumentul manastirii, viitor mitropolit, carturarul Grigorie Rosca. Este ampla, pe bolta, compozitia este inconjurata de simbolurile zodiacului. Sinoadele si Calendarul (menologul) mai pot fi urmarite în pronaos asa cum au fost concepute initial, insa Tabloul votiv (Petru Rares, Doamna Elena, Ilias) a suferit chiar doua interventii, in jur de 1550 si 1844.
Manastirea probota este una dintre primele biserici moldovenesti, zugravite la exterior (1532). Faptul ca fresca nu s-a pastrat in cele mai bune conditii, ca la celelalte monumente moldovenesti desi conditiile climaterice sunt asemanatoare, se datoreaza probabil unei insuficiente cunoasteri a tehnicii de fixare a culorilor, problema rezolvata dupa trei ani, la Humor. Mai sunt urme din Imnul Acatist (Asediul Constantinopolului), din Arborele lui Ieseu si figura vaga a lui Grigorie Rosca.

In gropnita bisericii se afla mai multe pietre tombale, printre care ale voievodului Rares, doamnei sale Elena, a lui Stefanita. Din marmura alba, ele poarta o bogata decoratie în proces de transformare: pietrarii trec de la elementele geometrice la cele accentuat florale, inovatie care le fac reprezentative pentru sculptura secolului al XVI -lea.

Manastirea Putna

Asa cum a fost consemnat in letopisetele Putna I si Putna II, domnitorul a pus piatra de temelie in luna iulie 1466. Construirea bisericii a durat trei ani, dar zidurile de incinta nu au fost insa inaltate decit in 1481. Sfintirea bisericii a fost facuta in anul 1470 pe 8 septembrie. Este foarte posibil ca manastirea sa fi suferit si unele modificari in 1484, in urma unui incendiu

Putnei i-au fost daruite de catre ctitorul ei o cadelnita din argint, avand o mare valoare aristica, cateva cruci de mana, printre care una sculptata in lemn de chiparos precum si icoane de o mare frumusete artistica.

Fara indoiala Biserica Manastirii Putna a fost monumentala, mesterii si .zugravii intrecindu-se in iscusinta. Despe frumusetea sa, pomeneste cronicarul Ion Neculce in scrierile sale.

Din fortificatiile manastirii lui Stefan cel Mare singura ramasita este Turnul tezaurului. Ridicat potrivit pisaniei in anul 1481 si conceput cu doua etaje, avind deasupra ultimului cat o terasa incinsa cu un parapet crenelat, descoperit, azi poarta un acoperis ascutit. Lumina partrunde printre ferestrele inguste, decorate cu chenare din piatra cioplita intr-o maniera laica amintind de goticul tirziu. Turnul intrarii, compus dintr-un parter strabatut de un gang si un etaj boltit prevazut cu metereze apartine veacurilor XVII-XVIII.

Interiorul bisericii cuprinde cinci incaperi (pridvor, pronaos, incaperea mormintelor, naos si altar) care apartin, cu siguranta planului original. Cele doua intrari dispuse pe laturile de sud si de nord ale pridvorului fac posibil accesul in biserica. Un chenar de influenta gotica, deosebit de interesant realizat, sustine usa de la intrarea in pronaos.

Zidurile sale adapostesc mormintul Domnitorului Stefan cel Mare. Frunze de stejar, tulpine indoite ce alcatuiesc patru medalioane in forma de inima si capul de bour decoreaza lespedea funerara depusa intr-o nisa din incaperea mormintelor. La Putna au mai fost inmormintate ultima sotie a domitorului - Maria Voichita -, cea de-a doua sotie - Maria de Mangop - avind o lespede funerara de influenta orientala, precum si cei doi fii ai lui Stefan cel Mare - Petru si Bogdan.

Actuala cladire se datoreaza veacului al XVII-lea fiind modificata ulterior in 1757 si la inceputul veacului nostru. Cu toate transformarile aduse, manastirea isi pastreaza neschimbat aspectul de cetate, atit de caracteristic marilor asezaminte
manastiresti moldovenesti.

Manastirea Rasca

Manastirea Rasca a fost construita in mai multe etape: in 1512, Bogdan al III-lea a zidit chiliile, in 1540, episcopul Romanului Macarie impreuna cu logofatul Ioan si Teodor Bals zidesc biserica cu hramul "Sfantul Nicolae", in jurul bisericii se construiesc din porunca lui Petru Rares, ziduri inalte si puternice cu creneluri si turn, lucrare terminata in 1542.

Construita de Petru Rares in 1542, manastirea Rasca s-a deosebit initial de celelalte ctitorii ale voievodului prin dimensiunile ei mai reduse, precum si prin planul relativ simplu si, am spune, arhaizant: treflat, fara pridvor si camera mormintelor.

Nici elevatia monumentului nu ofera prea multe elemente de virtuozitate sau rafinament. Credincios a vechii traditii a arhitecturii moldovenesti, arhitectul de la Rasca a ridicat pe naos o turla pe arce diagonale, exprimata in exterior printr-o prisma octogonala, cu doua baze de aceasi forma, dealtfel refacute intre 1610-1617. Pe pronaos, o simpla calota de pandantivi, sustinuti pe arce adosate zidurilor. Intrarea este axiala. Din eventuala podoaba pictata initial in interior cat si in exterior n-a mai ramas nimic. Poate faptul ca peste un deceniu si ceva
Stamatello Kotronas, pictorul lui Alexandru Lapusneanu, a zugravit-o din nou, ar sugera ca Voda Rares nu a mai apucat sa o picteze.

Intre 1611-1617, vel vornicul Costea Bacioc a marit biserica, adaugand catre vest o mare incapere despartita in doua parti inegale si nesimetrice de o arcada. Fara insoiala, acest adaos tulbura ordonanta traditionala a incaperilor, dupa cum modifica ciudat planul de asamblu al edificiului, parand sa dispuna un pronaos dupa o camera a mormintelor, care comunica direct cu pronaosul, fara despartire, si prin care patrunde in biserica dintr-un pridvor lateral. Fata de aceatsa dispozitie, pronaosul vechi are o pozitie curioasa. Adaosul, ca forma si dimensiuni de plan, seamana cu un pronaos supralargit, dar proportiile sale alungite, diferind net de forma adunata a pronaosurilor traditionale, ii dau un aspect specific, nemaiintalnit la alte monumente.

Viziunea noastra asupra edificiului este, desigur, alterata de faptul ca de la data constructiei si pana acum solul a crescut considerabil in exterior, asa incat pridvorul lateral, odinioara inaltat cu cateva trepte, astazi apare ingropat. Dealtfel, din pridvor nu au mai ramas cateva resturi si urme: coloane octogonale adosate pe langa peretele bisericii si, adancita in pamant, o parte din pardoseala de lespezi.

Elementele de decor arhitectural sunt de un stil diferit de cele vechi: specifice secolului XVII si caracterizate de patrunderea formelor de influenta munteneasca si orientala. Asa sunt portalul de intrare de pe atura de sud, cu arcada in dubla acolada, incadrata de baghete incrucisate si suprapusa de "spranceana" cu profile de tip Renastere (ciudat amestec de forme traditionale moldovenesti si orientale)
si, in noul pronaos, nervurile masive, din trei toruri paralele cu prelungiri in consola, scuturi si imposte, in care motive muntenesti sunt preluate, folosite si dezvoltate intr-un mod original.

Inainte de interventia vornicului Bacioc, Alexandru Lapusneanu pusese sa se rezugraveasca biserica. Stamatello Kotronas din Zante a fost zugravul care a realizat aceasta decorare in linia traditionala a picturii din vremea lui Rares, preluata de Lapusneanu, dar aducand vizibile innoiri, atat in tematica iconografiei din exterior, cat si in stilul influentat de noutatile pe care Renasterea le adusese in vestul Peninsulei Balcanice. In ciuda refacerii picturii catre 1872, se mai poate inca destinge destul pentru a intelege calitatile remarcabile ale artistului.

In cursul seclului XVII s-au adaugat elemente importante la incinta. Poate zidul de incinta cu turnul caracteristic, intrunind clopotnita si intrarea, ca si cuhnea sa dateze din aceasta vreme, asa cum par sa o sugereze deschiderile in arc frant aplatizat, tipic orientale. Trapezaria, cu tencuieli profilate pe fatada, dateaza din 1765. La 1827 s-au savarsit reparatii, comportand modificari importante ale aspectului manastirii: acoperisurile cu bulb de pe turnul portii si de pe cuhne, daramarea pridvorului, inchiderea intrarii in biserica de pe latura de sud si deschiderea celei dinspre vest, repictarea integrala, dar culoare peste culoare.

Tabloul votiv il prezinta pe domnitorul Petru Rares impreuna cu familia. Biserica mai detine doua valoroase icoane din secolul al XV-lea. Intr-o camera din clopotnita manastirii Rasca, a stat inchis timp de sase luni marele istoric si om de stat Mihai Kogalniceanu, surghiunit in 1844 pentru vederile sale politice inovatoare, din porunca domnitorului Mihai Sturza.

In asamblu, cu agrearea treptata de elemente diverse ca data si stil, manastirea Rasca are un farmec patriarhal care-i este propriu.

Manastirea Sfantul Ioan cel Nou - Suceava

Catedrala si resedinta mitropolitana a Moldovei timp de peste 150 de ani, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou din Suceava este cel mai important si impetuos asezamant religios si istoric din fosta capitala a Tarii Moldovei. Celebra manastire, care adaposteste moastele Sfantului Ioan cel Nou, impresioneaza si azi prin ritmul si armonia elementelor arhitectonice, prin ingemanarea dintre falnicii copaci, arborii ornamentali si turlele semete ale bisericii si clopotnitei sau prin unitatea simfonica a intregului ansamblu.

De sute de ani, de Sanziene, vin aici in pelerinaj numerosi credinciosi din toate provinciile istorice ale tarii, pentru a se ruga si a atinge inima iradianta si pura a orasului-racla de argint aurit cu ramasitele pamantesti ale martirului atat de venerat. Acest sfant lacas, cu o lumina suprafireasca tesuta din umbrele unor mari inaintasi (domnitori, ierarhi ai bisericii, mari demnitari, carturari sau monahi, dar si oameni simpli, unii dintre ei sfinti necunoscuti), care au petrecut cu totii aici sublime momente de reculegere si traire intru Hristos, este o carte-oglinda din
piatra si spirit cu peceti de taina, in care fiecare sucevean isi poate regasi identitatea profunda, atemporala.

Desi principalii ctitori ai bisericii sunt fiul si nepotul lui Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea si Stefanita Voda, un pomelnic al bisericii din 1796 se apropie probabil mai mult de realitate, numele lui Stefan cel Mare si cele ale sotiilor sale, Maria de Mangop si Maria Voichita, fiind trecute inaintea celor doi. Biserica Sfantul Gheorghe, construita in spiritul celei de la Manastirea Neamt, cu scopul de a fi resedinta mitropolitana (cea de la Mirauti fiind demult neincapatoare pentru Curtea Domneasca), este un adevarat testament de piatra, impodobit cu roua spiritului, al lui Stefan cel Mare.

Inaltata din piatra bruta si caramida (la bolti si fatade) de Bogdan al III-lea pana la nivelul ferestrelor, constructia bisericii a fost reluata si definitivata de Stefanita Voda abia in 1522, fiind sfintita de catre mitropolitul Teoctist al II-lea, dar acoperisul de plumb, metal comandat de la regele Poloniei abia in luna decembrie, a fost montat probabil la inceputul anului 1523. Tot Stefanita Voda a dispus realizarea picturii interioare, dupa un program iconografic care respecta noul stil moldovenesc cristalizat intre 1487 si 1497, impresionanta fiind mai ales scena ''Rastignirii'' din naos.

Pictura originara a fost spalata si refacuta partial, mai ales in pronaos si pridvor, de pictorul austriac Johan Viertelberger, care a lucrat timp de trei ani in perioada restaurarii generale coordonata de compatriotul sau, arhitectul Romstorfer, la inceputul secolului al XX-lea. Innegrita din nou de fum, ea a inceput sa fie refacuta si spalata din anul 2000, sub conducerea cunoscutului pictor profesor Oliviu Boldura, dar lucrarile stagneaza din lipsa de fonduri.

Cele mai de pret odoare ale bisericii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, sunt desigur sfintele moaste ale Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, asezate intr-o racla de argint aurit realizata cu mare maiestrie de mesterii locali in vremea lui Alexandru cel Bun, ''capodopera argintariei din Moldova si totodata din tarile romane in secolul al XV-lea''(Vasile Dragut). Modelate prin ciocanire si gravare, placile de argint contin 12 scene asezate pe doua registre cu imagini din viata martirului. Numarul mare de personaje, multe dintre ele in pozitii care sugereaza
miscarea si dramatismul, finetea si exactitatea desenului, expresivitatea chipurilor redate pe spatii atat de mici, freamatul de argint al gesturilor si trasaturilor multimilor, fac din aceasta racla un obiect pe masura continutului pe care-l adaposteste, o minune a artei medievale romanesti.

Ioan era un negustor crestin din Trapezunt (Asia Mica), unde s-a nascut in jurul anului 1300, si care obisnuia sa vanda matasuri, smirna, icoane, cadelnite si sa cumpere de pe alte meleaguri, in special din Tara Moldovei, vite, griu, vin... In anul 1332, calatorind spre Cetatea Alba pe corabia venetiana a armatorului Reiz, intra intr-o disputa religioasa cu acesta, care era un fervent adept al unor idei schismatice. Infuriat si dornic de razbunare, dupa ce pune piciorul pe tarm, Reiz merge la hanul tatar, eparhul Cetatii Albe, pe care il minte ca respectatul si cuviosul negustor Ioan doreste sa-si paraseasca credinta si sa treaca la cea islamica. Cand aude de la han aceste vorbe ''mai amare ca fierea'', tanarul Ioan denunta inscenarea si vorbeste ca un adevarat si statornic adept al lui Hristos.

Cuprins de manie si socotind ca a fost jignit, eparhul cetatii ordona ca negustorul din Trapezunt sa fie supus celor mai groaznice torturi pentru a-si renega credinta. El este legat de coada unui armasar si tarat pe strazile orasului, cu trupul sfasiat de pietrele caldarimului, apoi decapitat si abandonat. Trei ingeri imbracati in costume albe stralucitoare coboara pentru a transfigura trupul pamantesc al martirului, confundati de un pagan cu preoti crestini veniti sa-l ridice. Incercand sa traga cu arcul in ei, paganul ramane impietrit in pozitia de tragere o noapte intreaga. La auzul minunii, hanul tatar accepta ca Ioan sa fie inmormantat in cimitirul crestin, dupa randuielile bisericii ortodoxe. Asezate pe sfinta masa a
altarului bisericii ortodoxe din Cetatea Alba, moastele Sfantului Ioan au stat acolo circa 70 de ani, fiind venerate de credinciosi, incepand de atunci, pentru sirul nesfarsit de minuni si tamaduiri. In 1402, ele au fost aduse la Suceava de Alexandru cel Bun si sotia sa Ana, care era bolnava, dar a fost vindecata apoi si ea in chip miraculos de acestea, fiind depuse in biserica Mirauti, sediul Mitropoliei Moldovei pana la inaltarea bisericii Sfantul Gheorghe.

PICTURA. Partea superioara a peretelui vestic a fost pictata in 1895 de catre Vladimir Mironescu, cele patru scene realizate in culori calde si cu o tehnica si o viziune mai apropiate de arta laica decat de cea post-bizantina, infatisand momente semnificative din viata Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, unul din marii ocrotitori ai Moldovei: judecata, martiriul, ingerii inconjurand trupul mucenicului si aducerea moastelor la Suceava. Cele doua randuri de chilii de la est si sud au fost inaltate de mitropolitul Iacob Putneanul in 1750, iar cladirea staretiei in anii 1894-1896, sub directa indrumare a arhimandritului Emanuil Ciuntuleac.

Pictura exterioara a fostei catedrale mitropolitane, din pacate in mare parte deteriorata, a fost realizata in 1534, deci apartine epocii lui Petru Rares, cand s-a format si s-a consolidat in acest sfant lacas celebra Scoala de pictura sacra de la Suceava, care a dat pictori de geniu, precum Dragos Coman sau Toma de la Suceava.

ARHITECTURA. La nici o alta manastire din nordul Moldovei nu se regaseste o atat de complexa comuniune de stiluri si ctitori din epoci diferite, ce se desfasoara pe durata a 600 de ani, de la racla de argint aurit din vremea lui Alexandru cel Bun la noul paraclis cu hramul Sfantul Ioan cel Nou, sfintit in 1998, ctitorie a IPS Pimen, arhiepiscop al Sucevei si Radautilor.

Compusa din pridvor (un element care se va impune mai ales in epoca lui Petru Rares), pronaos, naos si sfantul altar, biserica Sfantul Gheorghe respecta planul triconc cu turla pe naos. Actualul pridvoras de la intrare a fost adaugat de mitropolitul Veniamin Costachi in anul 1837. Stralucitorul acoperis, care pastreaza doar forma initiala, este alcatuit din 10.000 de tigle smaltuite de culoare caramizie, galbena, albastra, verde si neagra, cu motive geometrice, fiind refacut in 1985, cand staret era parintele Grigorie, respectandu-se aspectul si tehnica
folosite de arhitectul austriac Karl Romstorfer la restaurarea generala din anii 1904-1910. Acelasi arhitect cu studii la Viena a construit un nou si impozant baldachin pentru racla Sfantului Ioan cel Nou, pe locul celui vechi donat de fratii Ieremia, Simion si Gheorghe Movila.

Catapeteasma sculptata in lemn, cu ornamente bogate si frumoase, a fost realizata in 1796 de slugerul Toader din tinutul Dorohoiului, fiind refacuta si poleita din nou in 1870, de catre zugravul A. Strajescul.

Contraforturile si firidele alungite, ocnitele si discurile smaltuite, cu bumb la mijloc, diferit colorate, accentueaza caracterul de maretie si monumentalitate al sfintului lacas. Masivul si elegantul turn-clopotnita, construit cu un singur cat, prin stradania domnitorului Petru Schiopul, in 1589, a castigat in inaltime si maretie tot in timpul restaurarii realizate de Romstorfer, care i-a adaugat etajul si turla, decorate cu firide si ocnite. Eclesiarnita-paraclis de dimensiuni mici, situata pe latura de nord-est a ansamblului manastiresc, este ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, zidita in timpul domniei lui Miron Barnovski.

Manastirea Slatina

"Mai apoi domnind Alexandru-voda tara, intru lauda lui Dumnezeu au zidit manastirea Slatina cu multa cheltuiala si osardie, si au sfintit Grigorie mitropolitul. La sfintenie zic sa fi fost preoti cu diaconi 116. Aceasta s-au lucrat in anul 7066 (1558), si au sfintit octombrie 14. Zic unii ca si moartea lui Alexandru-voda au fost cu inselaciune, ca el mai inainte de moarte, vazundu-se in boala grea ce cazuse si neavand nadejde de a mai fi viu, au lasat cuvant episcopilor, de vor vedea ca-i spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Deci, vazandu-l ei lesinand si, mai mult
mort decat viu, dupa cuvantul lui l-au calugarit, si i-au pus numele de calugarie Pahomie. Mai apoi daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fi zis ca, de se va scula, va popi si el pre unii. Mai apoi, episcopii si boierii, intelegand acel cuvant, si mai cu deadinsul Roxanda doamna-sa temandu-se de un cuvant ca acela, carele era de a-l si credere, stiind cata groaza si moarte facuse mai nainte intre boierii sai temandu-se doamna sa sa nu pata mai rau decat altii, l-au otravit si au murit, si l-au ingropat in manastire la Slatina". (Grigore Ureche)

Ca si aceea a ctitorului sau, viata manastirii Slatina a fost framantata si dramatica. Intr-adevar, Alexandru-voda Lapusneanu, inainte de a fi ales la domnie, fusese boier - Petrea stolnicul - dar, fara indoiala, trebuie sa fi fost o personalitate mai deosebita, cata vreme boerii pribegila Trembowla, in Galitia, si-l alesesera capetenie si domn, iar doamna Elena l-a acceptat drept ginere. Ca era el o fire mai aleasa poate si cu oarecare invatatura, ne-o arata si faptul ca a fost mare ctitor, asemenea socrului sau, Petru Rares, si, cunoscand pretul lucrurilor,
frumoase, a staruit sa-si aduca mesteri iscusiti, cum erau pietrarii si arhitectii de la Bistrita transilvaneana sau zugravul Stamatello Kotronas, venit tocmai din indepartatul Zante. Dar cea mai buna dovada in acest sens sunt tocmai monumentele si sculele de pret (broderii, argintarie, un tron de lemn) cate ne-au mai ramas din acele zbuciumate vremuri, comparabile, atat ca valoare cat si ca trasaturi caracteristice, cu acelea din marile perioade ale artei modovenesti (vremea lui Stefan cel Mare si a lui Petru Rares).

Chiar data de constructie a manastirii nu ne este data cu precizie cunoscuta. Pisania, pusa insa cu 12 ani mai tarziu, in 1582, de egumenul de atunci al manastirii, Nil, da data de 1561. Cronica lui Grigore Ureche in schimb pomeneste sfintirea manastirii la 1558, cel mai vechi odor, epitaful daruit de domn, dateaza din anul 1556, iar cronica lui Eftimie, da drept data de inceput a lucrarilor anul 1554. Pe de alta parte, se stie din surse documentare ca, inca la 1554, domnul aducea mesteri tiglari de la Bistrita pentru terminarea manastirii.

Domnul o gandise dupa traditia mostenita de la Petru-voda, dar imbogatita, fara indoaiala, sub influenta ideilor si modelelor Renasterii, pe care Alexandru-voda le va fi cunoscut ca pribeag in Polonia si prin mijlocirea mesterilor bistriteni si greci (dar greci din Zante, insula apuseana sub stapanire venetiana). Astfel, ca peste tot, edificiul central, cel mai important, era biserica. Inalta, prelunga, cu abside laterale nemarcate in exterior, exagerand parca in cautarea unor proportii cat mai zvelt elegante, ea cuprindea incaperile de mult statornicite de traditia arhitecturii
moldovenesti: pridvor inchis, cu doua intrari laterale, pronaos dreptunghiular, prelung, cu doua travei acoperite de cate o cupola, gropnita dreptunghiulara, cu bolta in semicilindru, naos dreptunghiular, mai larg decat restul bisericii, prelungit spre est de absida altarului, spre sud si nord de doua absidiole amenajate in grosimea zidurilor laterale, ca niste nise si acoperit cu turla octogonala pe arce oblice simple. Podita cu marmura, cu ancadramele de marmura, acoperita cu tigla (se pare) avand in pronaos chivotul de marmura alba si roza cu mormantul
domnitei Tofana, fiica voievodului (mormant in care avea sa fie si acesta ingropat) precum si cu tot tezaorul de odoare, brodarii, argintarii, carti, in sfarsit, cu podoaba stralucitoare a vesmantului de pictura care ii acoperea peretii atat inauntru cat si pe din afara, biserica trebuie sa fi fost cea mai luxoasa, cea mai pretioasa ctitorie musatina de pana atunci. Cu cat mai ciudata pare relativa simplitate a formelor arhitecturale si a plasticii fatadelor, si acestea cu atat mai mult cu cat, aproape contemporana cu Slatina, cealalta ctitorie a domnului, Bistrita, continua, cu un spor de rafinament, traditia arcelor si a boltilor, virtuos suprapuse si incrucisate, a ancadramentelor, cu profile bogate, pline de fantezie, a fatadelor, animate de contraforti ampli si de siruri suprapuse de arcade si ocnite. Este evident, ca in mod voit (si vizand cu siguranta realizarea unui nou mod de a gandi arhitectura, ca sa nu spunem pretentios a unei noi estetice arhitecturale) arhitectul Slatinei a folosit boltile simple, care prin amplele suprafete curbe dau o armonie calma spatiilor interioare, ancadramentele cu profile simple, ample suprafete netede ale fatadelor si contrafortii sobri, ca niste pilastri angajati, care ritmeaza simetric lungimea bisericii.

Lucrul devine si mai evident daca este luata in considerare si incinta manastirii cu edificiile ei . In primul rand, zidul de incinta insusi, de traseu ( in mare) patrulater, dupa traditie, dar cu o neasteptata bombare n unghi obtuz, catre est (latura de acces) si cu turnurile mai mari decat obicei si mai spatioase, avand de indeplinit rost de residenta (turnul doamnei Ruxandra) sau functii ale comunitatii (biblioteca, clopotnita) si nu numai cu caracter de simple posturi de aparare. Este interesant de remarcat, mult mai accentuata aici decat la alte manastiri simetria dispunerii dormelor si dimensiunilor celor patru turnuri. Nu se mai poate reconstitui exact aspectul turnului portii, dar este sigur ca era incadrat de doua constructii, ocupand intreaga latura de est. Acestea aveau un singur nivel, prin podul lor trecand drumul de straja, iar sipozitia celei care s-a pastrat (catre nord) arata o organizare simetrica, in grupuri de catre trei incaperi (un vestibul comandand doua chilii) caracteristica.

In sfarsit, in centrul curtii se pastreaza inca trapezaria veche (de fapt casa domneasca a lui Alexandru Lapusneanu) mare cladire pe plan patrulater, cu beciuri boltite si un nivel acoperit cu plafon de grinzi. Din vechea dispozitie a planului nu s-a pastrat decat impartirea in doua mari incaperi, separate de o sala centrala, epste care au mai intervenit alte subimpartiri mai tarzii, si ancadramentele ferestrelor si usilor dreptunghiulare, din marmura, de tip Renastere. In fata casei, o fantana arteziana, cu bazin tot de marmura, profile de Renastere, compleaza asamblul. Intreaga arhitectura a Slatinei se dovedeste a fi inspirata din regulile edificiilor Renasterii, cu preferinte pentru ordonante clare
pentru dispunerea detaliilor dupa ritmuri regulate si in raport cu axe de simetrie.

Dar splendoarea senina a acestei manastiri cu aspect de curte avea sa sufere degraba dupa moartea ctitorului ei (ba chiar inainte de acest eveniment) nenumarate vicisitudini. Despot-voda (1561 - 1563) avea sa-i topeasca argintaria. Ion-voda Viteazul, la randul lui, va folosi o parte din argintarie ca sa bata moneda. Catre sfarsitul secolului XVI a fost jefuita, iar catre mijlocul secolului XVII multe cladiri aveau nevoie de reparatii. In sfarsit, incepand de la sfarsitul secolului XVII si pana catre 1800, razboaiele (insotite de jafuri, arderi, si distrugeri) sunt frecvente, iar spre sfarsitul secolului XVIII se tin lant. Vreme de 40 de ani manastirea a ramas in pustie.

Abia pe la inceputul secolului XIX se iau masuri de repopulare a ei si se incep lucrari de restaurare care vor dura pana catre mijlocul secolului. Dar in 1821 se va refugia la Slatina Iordache Olimpiotul, unul dintre conducatorii Eteriei, impreuna cu grupul lui de luptatori. Cu acest prilej, manastirea va suferi un asediu dur si va fi arsa si jefuita. In 1823 au inceput lucrarile de restaurare. Acum s-au acoperit chiliile si turnurile (cu acoperis tipic baroc rusesc, cu bulbi suprapusi) s-au adus transformari la casa domneasca si, probabil, s-au modificat ferestrele bisericii.
Catre 1834, arhimandritul Filaret a retezat turnul portii, a construit deasupra gangului un paraclis si a pus sa se faca fatada cu pilastri neoclasici. In sfarsit, mitropolitul Veniam Costachi a pus sa se inalte etajul pe chiliile de pe latura de est si sa se construiasca, in fata acestora, frumosul portic cu coloane de lemn neoclasice, in fata acestora, frumosul portic cu coloane de lemn neoclasice, precum si cerdacele de pe latura de nord. La sfarsitul aceluiasi secol s-a construit, tot in stil neoclasic, cladirea staretei.

Asa cum se prezinta astazi, manastirea este rezultatul unor restaurari succesive.

Manastirea Zamca - Suceava

Complexul medieval Zamca, a fost ridicat in anul 1606 de armenii refugiati in Moldova inca din sec. XVI. Manastirea Zamca este cel mai important edificiu religios construit de colonia armeana din Suceava.

Ridicata pe un platou din partea de vest a orasului, constructia ocupa o buna pozitie strategica. Ansamblul arhitectural este format din trei cladiri (biserica principala, turnul - clopotnita si paraclisul amenajat in vechiul turn de intrare in incinta manastirii).

Cercetarile arheologice efectuate au infirmat unele pareri in legatura cu existenta aici a unei manastiri in sec. XV si s-a precizat ca actualele constructii au fost ridicate in sec. XVII. Dealtfel, pe cheia de bolta a arcadei estice de la intrarea turnului-clopotnita este mentionata data constructiei: 1606. Dupa amploarea complexului si lipsa de unitate stilistica este mai usor de presupus ca manastirea a avut mai multi ctitori, unul dintre ei fiind Agopsa, fiul lui Amira, de la inceputul secolului al XVII-lea (1606-1608).

La sfarsitul sec. XVII, trupele polone de sub comanda lui Ioan Sobieski au ocupat Suceava, stabilindu-si cartierul general la Zamca. Cu acest prilej, constructiile au avut mult de suferit, starea de deteriorare accentuindu-se in asa fel, incat la inceputul sec. XVIII au fost necesare lucrari de consolidare. Biserica a fost construita dupa un plan dreptunghiular, compunandu-se din pronaos, naos si altar. Intrarile au fost practicate, una in peretele nordic al naosului, iar cea de-a doua in peretele vestic al pronaosului. Catapeteasma a fost inlocuita cu o draperie simpla suspendata de o barna transversala. Boltirea naosului este specific moldoveneasca. Pronaosul, patrat, este boltit cu o calota sferica sprijinita pe patru arcuri. In pronaos, zidul despartitor are doua ferestre, de o parte si de alta a usii.

In exterior, biserica are o linie arhitectonica simpla. Cate o pereche de contraforturi de forma octogonala sprijina de o parte si de alta zidurile. Decoratia imbina elemente de traditie gotica si clasica cu motive noi, de influenta orientala.

Arhitectura exterioara, de mare simplitate, este specifica perioadei de trecere de la edificiile pictate integral, spre o noua forma neinchegata inca. Zidul de incinta formeaza un trapez alungit, cu laturi sprijinite din loc in loc de contraforturi. Laturile paralele ating lungimea de 59 metri si respectiv 66 metri, iar celelalte doua de 70 metri si 74 metri. Grosimea zidului este de un metru si inaltimea atinge in unele locuri 4 metri.

Desi a fost construita pentru necesitatile de cult ale coloniei armenesti din Suceava, ea se incadreaza "perfect in formele si directiile de baza ale arhitecturii religioase moldovenesti".