Curtea Veche

Curtea Veche este prima curte domnească din București. Nu se cunosc prea multe detalii despre întemeietorul curții, dar conform opiniei cercetătorilor pare a fi construită de către Mircea cel Bătrân, undeva la sfârșitul secolului al XIV-lea și începutul secolului a XV-lea. Curtea avea ziduri de cărămidă și era înconjurată de șanț de apărare.

În secolul al XV-lea, Vlad Țepeș, domnul Țării Românești, consolidează cetatea construită de Mircea cel Bătrân și o ridică la rangul de reședință domnească, alternativă celei de la Târgoviște.

Încă din 1458 Vlad Țepeș le scria brașovenilor cerându-le meșteri în zidirea cetăților. Într-un document din 10 august 1460 Vlad Țepeș amintește de ex castro fluvi Domboviche. Conform acestor date istoricii au considerat că această cetate a fost construită între 1458-1459.

Prima cetate a Bucureștilor era o cetățuie situată pe malul nordic al Dâmboviței. Așezată pe un mic promontoriu, pe o suprafață de 160 mp, cetatea construită din cărămidă avea forma unui turn trapezoidal și era înconjurată de un șanț lat de 1,50-2,20 m.

Cercetătorii au stabilit că Curtea Veche a suferit diverse rezidiri și refaceri de-a lungul timpului, începând de la Basarab cel Tânăr, Mircea Ciobanul si Constantin Brâncoveanu.

În timpul lui Constantin Brâncoveanu curte domnească era formată dintr-un palat - Palatul Voievodal, o biserică - Biserica Buna Vestire, cunoscută ulterior sub numele de Biserica Curtea Veche, case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri și grădini.

Curtea a devenit nefuncțională după incendiul din 1718, care a distrus întregul București și după cutremurul din 1738.

Curtea domnească se întindea pe suprafața cuprinsă între străzile Halelor, Șelari, Lipscani, Bărăției, Calea Moșilor.

De-a lungul timpului orașul București a suferit diverse modificări urbanistice, astfel că vechea curte domnească nu mai corespunde întru totul cu vechile descrieri. Conform vechilor descrieri, Curtea Veche era așezată pe o colină destul de înaltă, înconjurată la sud de malul foarte înalt al Râului Dâmbovița, iar în celelate puncte cardinale de ziduri puternice.

Accesul în curtea domnească era posibil prin două porți opuse. Prima poartă, amplasată la intersecția străzilor Smârdan cu Halelor, a avut mai multe denumiri, Poarta de Sus, Turnul despre Nemți, Clopotnița Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foișorul Roșu. A doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care pornește strada Moșilor.

De-a lungul istoriei mulți din domnii Țării Românești au ales cetatea Bucureștilor ca cetate de scaun datorită asezarii sale în centrul țării si a apropierii de Dunăre (granița cu imperiul Otoman).


Comentarii despre pagina: