Marius Cristescu: Clisura Dunarii poate deveni unul dintre cele mai importante puncte de atractie pentru turistii straini daca statul ar investi in aceasta zona.
Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Romania, aflat mai mereu in primele zece pozitii in topul celor mai bogati romani,
Omul de afaceri Marius Cristescu, crede ca Clisura Dunarii, unul dintre cele mai pitoresti locuri din Romania, ar putea deveni si unul dintre cele mai importante puncte de atractie pentru turistii straini daca statul ar investi in doua porturi turistice, cu puncte vamale, astfel incat strainii care vin pe croaziere sa poata debarca si face excursii de o zi in zona.
Acesta apreciaza ca judetele Caras-Severin si Mehedinti si-ar dubla numarul de turisti in primul an dupa aceste investitii.
„Clisura Dunarii poate fi la fel de importanta pentru turismul Romanesc precum Marea Neagra, pentru ca lungimea Dunarii in acea zona, de la intrarea in tara pana la Portile de Fier, depaseste lungimea litoralului romanesc. Clisura poate fi viitorul El Dorado al turismului romanesc daca statul va face in zona doua porturi turistice, cu puncte vamale, astfel incat strainii care vin pe croaziere pe Dunare sa poata cobora si sa poata face excursii de o zi", a declarat Marius Cristescu.
Clisura Dunarii, sustine Cristescu, este considerata la nivel european drept cel mai frumos loc de parcursul unui rau de pe continent, dar, cu toate acestea, Romania nu stie sa atraga in zona turistii straini.