Scurt istoric
Așezat în nord-vestul României, capitală a județului Sălaj, municipiul Zalău ocupă o suprafață totală de 9.009 ha. O parte a teritoriului administrativ al municipiului Zalău este ocupată de Munții Meseș.
După cucerirea Daciei de către împăratul roman Traian (anul 106 d. Hr.), granița nordică a Imperiului Roman trecea pe culmea Meseșului. La nord de aceasta se întindeau teritoriile dacilor liberi, iar zona de est-sud-est, fortificațiile romane de graniță, turnuri, ziduri, șanțuri și mâluri de apărare(„limes porolissensis).
Prima consemnare scrisă cu privire la Zalău o găsim în „Gesta Hungarorum” numită și Cronica lui Anonymus- notar al regelui Bela IV-lea al Ungariei-, lucrare apărută în anul 1210.
În anul 1968, Zalăul devine capitala județului Sălaj, iar în 1979 este declarat municipiu, poziție pe care și-a păstrat-o și azi. În ceea ce privește denumirea localității, de-a lungul istoriei au existat diverse denumiri : „Ziloh” în 1220, „Oppidum Zilah” în 1473, „Zila” în 1601, Szilaj-Sszilagy în 1839, Szilaju în 1850 și Zilah-Walthenberg-Zalău în 1854.
În sec. XVIII-XIX, orașul era un renumit centru de olari, prin vestita „ceramică de Zalău”. Cioburi din ceramică, descoperite în anul 2011, dovedesc că olarii din vechiul oraș târg își desfășurau activitatea încă din Evul Mediu Timpuriu. Materialul cu care se lucra, lutul, era extras din mici cariere, gropi săpate în dealul de deasupra centrului vechi, apoi prelucrat în atelierele de pe strada care azi este numită „Strada Olarilor”. Olarii zălăuani își desfășoară activitatea legală din anul 1738, când prima breaslă și-a obținut autorizația. Ceramica de Zalău este apreciată ca fiind, din punct de vedere artistic, un exemplu de artă decorativă.